Evaziunea fiscală reprezintă o problemă majoră care afectează fiecare cetăţean. Din păcate, evaziunea fiscală nu are graniţe şi nu poate fi eliminată fără implicarea în mod activ a statelor lumii. La nivelul Uniunii Europene, evaziunea fiscală anuală este estimată la aproximativ 1 trilion de Euro.  În Romania, conform informațiilor puse la dispoziție de Consiliul Fiscal, la nivelul anului 2013, evaziunea fiscală reprezenta 16,2% din PIB. Aproximativ 75% din evaziunea fiscală este generată în sfera TVA (12,21% din PIB), iar restul de 25% se explică în mare parte prin evaziunea în sfera contribuţiilor sociale –  aşa numita „muncă la negru”.

 Ce prevede Codul Fiscal?

În vederea prevenirii evaziunii fiscale, în Codul Fiscal s-au introdus prevederi referitoare la tranzacțiile artificiale. Astfel, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii, așa încât aceasta să reflecte conţinutul economic al tranzacţiei. De asemenea, odată ce o tranzacție a fost considerată artificială de către autorități, nu va mai fi posibila aplicarea prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri.

Dar cum se definesc aceste tranzacții artificiale? Conform Codului Fiscal, „prin tranzacţii artificiale se înţelege tranzacţiile sau seriile de tranzacţii care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate.”

Cum pot autorităţile fiscale să identifice tranzacţiile artificiale?

Conform recomandărilor propuse de Comisia Europeană cu privire la aspectele ce trebuie avute în vedere de către autorități în reclasificarea tranzacţiilor, merită amintite:

  • Tranzacția se derulează într-o manieră care în mod normal nu ar fi utilizată în cadrul unor practici comerciale considerate rezonabile;
  • Clauzele contractuale, privite individual, nu sunt în linie cu substanţa economică a tranzacţiei privită în ansamblu;
  • Tranzacţiile sunt circulare în natură;
  • Tranzacțiile produc avantaje fiscale semnificative, care nu sunt justificate de riscurile comerciale asumate de societatea contractanta;
  • Profitul preconizat înainte de impozitare este nesemnificativ în comparație cu avantajele fiscale urmărite.

La o primă vedere, reclasificarea tranzacțiilor desfășurate de o societate în tranzacții artificiale este dificil de demonstrat și argumentat. Există însă alte indicii care pot sa conducă autoritățile în direcția reclasificării. Printre ariile fiscale investigate îndeaproape de autorităţile fiscale merită menţionate: elemente neincluse în baza impozabilă, deducerile fiscale, înregistrarea de pierderi fiscale, inexistenţa impozitului cu reţinere la sursă sau compensare impozitelor platite în străinătate.

Care sunt principalele implicaţii ale desfăşurării de tranzacţii cu parteneri suspecţi de evaziune fiscală?

Risc reputațional, control fiscal, resurse alocate, anchetă penală, faliment.

Cum să ne protejăm în cazul în care partenerii de afaceri sunt suspecţi de evaziune fiscală?

În situaţia în care partenerii de afaceri ai unei societăți sunt suspectaţi de evaziune fiscală, este de asteptat ca acea societate să facă subiectul unui control fiscal. În această situaţie, este foarte important de demonstrat că acţiunile întreprinse de societate au fost facute cu bună credinţă.

Implementarea incipientă a unor proceduri care să fie cunoscute îndeaproape de angajaţi şi care să demonstreze că  societatea în cauză a întreprins toate eforturile necesare pentru a evita implicarea în tranacţii care ar putea face obiectul evaziunii fiscale este abordarea proactivă și totodată cea mai eficientă. Astfel, recomandăm ca cel putin tranzacţiile complexe şi semnificative ca valoare să fie atent monitorizate.

Monitorizarea poate implica:

  • Verificarea tranzacţiilor din perspectivă legală şi comercială;
  • Efectuarea unei analize de risc cu scopul de a monitoriza activitatea partenerilor de afaceri:
  • Verificarea statutului acționarilor, administratorilor, reprezentanţilor legali;
  • Investigarea reputației societăţilor partenere;
  • Culegerea de informaţii din presă cu privire la implicarea partenerilor de afaceri în tranzacţii suspecte de evaziune fiscală;
  • Investigarea preţurilor practicate;
  • Verificarea codului de TVA, a facturilor, strângerea/arhivarea documentelor care justifică prestarea serviciului/furnizarea produselor și care reflectă totodată şi substanţa economică a tranzacţiei;
  • Atenţie acordată tranzacţiilor cu contribuabili inactivi;
  • Consemnarea rezultatelor analizei de risc în rapoarte şi arhivarea acestora.

În situaţia în care, ca urmare a anlizei efectuate, există indicii că partenerii de afaceri sunt suspecţi de  evaziune fiscală, contractele încheiate cu aceştia ar trebui să vă permită terminarea imediată a relațiilor comerciale.

Presiunea fiscală este invocată ca principala cauză “ortodoxă” a evaziunii fiscale. Conform curbei Laffer, odata cu cresterea presiunii fiscale din economie, cresc si veniturile la bugetul de stat – asta până la un anumit punct, în care creșterea ratei fiscalitatii are efect invers. Factori precum gradul de colectare, facilitatile fiscale, practicile fiscale din anumite industrii fac dificila determinarea acestui punct optim. Rămâne asadar de văzut care vor fi efectele unei eventuale relaxări ale fiscalității, propuse de Noul Cod Fiscal, în conditiile în care acesta se va implementa. 

Publicat in: http://www.beckshop.ro/curierul_fiscal_nr_3_2015-p6938.html