Lavinia Bartoș No Comments

Dosarul preturilor de transfer – de la necesitate la obligativitate

Poate doar ati auzit despre subiectul preturilor de transfer. Sau poate pregatirea unui dosar al preturilor de transfer se numara printre activitatile dumneavoastra anuale, ocazionale sau a ramas in coada listei de prioritati. Cert este ca, incepand cu 2 februarie 2016, subiectul preturilor de transfer devine o prioritate pentru grupurile de societati, pentru autoritati si nu in ultimul rand, pentru consultantii fiscali specializati in aceasta sfera.

Cateva notiuni introductive

Haideti sa o luam cu inceputul. Sa presupunem ca societatea A din Romania achizitioneaza un utilaj de la societatea mama din Germania la pretul P. Acest pret se numeste pret de transfer si trebuie sa fie la acelasi nivel cu preturile practicate pe piata, intre societati independente, pentru vanzarea de utilaje cu aceleasi caracteristici. Mai precis, pretul stabilit intre Societatea A din Romania si societatea mama din Germania nu trebuie influentat de relatia de afiliere dintre acestea.

Asadar, societatea A va intocmi o documentatie justificativa, “dosarul preturilor de transfer”, prin care va trebui sa demonstreze autoritatilor fiscale ca preturile de transfer au fost stabilite la nivelul pietei, neurmarindu-se mutarea profiturilor in alte jurisdictii. Merita precizat ca, daca societatea mama este tot o societate rezidenta in Romania, pretul practicat intre societatea A si societatea mama trebuie sa respecte acelasi principiu, denumit si “principiul valorii de piata”.

Haideti sa vedem circumstantele in care se prezinta dosarul preturilor de transfer.

Dosarul preturilor de transfer inainte de 2 februarie 2016

Daca ati trecut deja prin exercitiul intocmirii unui dosar de preturi de transfer, inseamna ca fie ati fost proactivi, fie ati primit o solicitare de intocmire a dosarului preturilor de transfer de la autoritati si bineinteles un termen pentru intocmire cuprins intre o luna si trei luni, cu posibilitatea de prelungire o singura data, cu o perioada egala cu cea initial acordata.

De asemenea, probabil a trebuit sa intocmiti dosarul preturilor de transfer pentru toate tranzactiile desfasurate de societatea in care activati cu celelalte societati din grup, pentru ca nu exista un prag de materialitate pentru analiza. Bineinteles, ati urmarit si ca resursele implicate in documentarea anumitor tranzactii sa nu depaseasca riscul fiscal de ajustare a preturilor practicate, iar cerintele de continut prevazute in Ordinul 222/2008 sa fie indeplinite.

  • Dosarul preturilor de transfer dupa 2 februarie 2016

De acum inainte vom face trecerea catre o documentatie contemporana de preturi de transfer. Mai exact, nu veti mai astepta o solicitare din partea autoritatilor si nici acordarea unui termen extins de pregatire a dosarului preturilor de transfer. Este important insa sa stiti in primul rand in ce categorie de contribuabili va incadrati, dupa cum veti vedea in continuare.

Contribuabilii mari sunt obligati sa intocmeasca anual dosarul preturilor de transfer, pana la termenul legal de depunere a declaratiei anuale privind impozitul pe profit. Documentatia anuala va fi prezentata in 10 zile de la solicitarea autoritatilor si va acoperi tranzactiile care depasesc urmatoarele praguri de semnificatie:

– 200.000 EURO, in cazul dobanzilor inregistrate cu serviciile financiare;
– 250.000 EURO, in cazul serviciilor prestate/primite;
– 350.000 EURO, in cazul tranzactiilor privind achizitii/vanzari de bunuri corporale sau necorporale.

Contribuabilii mari ale caror tranzactii nu ating pragurile de mai sus, precum si contribuabilii mijlocii si mici se mai bucura inca de un termen mai larg de prezentare a dosarului preturilor de transfer: intre una si doua luni calendaristice, cu posibilitatea prelungirii o singura data, cu inca o luna. Acest termen devine insa o provocare, mai ales din perspectiva colectarii de informatii sau a comunicarii cu reprezentantii grupului. Documentatia va acoperi in principal tranzactiile care depasesc urmatoarele praguri de semnificatie:

– 50.000 EURO, in cazul dobanzilor inregistrate cu serviciile financiare;
– 50.000 EURO, in cazul serviciilor prestate/primite;
– 100.000 EURO, in cazul tranzactiilor privind achizitii/vanzari de bunuri corporale sau necorporale.

Important de stiut!

 In loc de concluzii, cateva idei importante:

  • Neprezentarea sau prezentarea incompleta a dosarului preturilor de transfer duce la ajustari de cheltuieli / venituri din partea autoritatilor fiscale, iar sumele nu sunt de neglijat;
  • Intocmirea unui dosar al preturilor de transfer este o munca specializata care nu reprezinta doar un exercitiu numeric, ci si plasarea tranzactiilor analizate in contextul afacerii desfasurate si a circumstantelor economice;
  • In sfera preturilor de transfer, pe langa “principiul valorii de piata”, se aplica si principiul “este mai usor sa previi decat sa tratezi”.

Publicat în: Curierul Fiscal

Lavinia Bartoș No Comments

Modificări ale legislaţiei fiscale internaţionale şi consecinţa lor asupra legislaţiei fiscale naţionale

Se discută din ce în ce mai mult despre implementarea Planului de acţiune BEPS şi despre modul în care acesta va reconfigura sistemul fiscal internaţional, respectiv naţional. De cele mai multe ori, orice modificare în legislaţia fiscală ridică întrebarea: „Se modifică cota de impozitare?”, însă o gama largă de alte modificări pot avea un impact major asupra mediului fiscal, după cum o arată chiar planul BEPS. Prezentul articol îşi propune să clarifice obiectivele BEPS şi să prezinte principalele modificări în sfera fiscală la care vom asista în perioada următoare.

Ce este BEPS?

BEPS este prescurtarea de la Base erosion and profit shifting – Erodarea bazei impozabile şi mutarea profiturilor. BEPS conţine un set de măsuri care urmăresc să împiedice societăţile să îşi mute profiturile în jurisdicţii cu un nivel de impozitare scăzut sau în jurisdicţii în care nu se aplică anumite impozite, prin utilizarea de strategii fiscale bazate pe diferenţele dintre sistemele fiscale naţionale.

Cine a dezvoltat BEPS

 Planul de acţiune BEPS a fost dezvoltat de către ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (“OCDE”) şi de către Grupul celor douăzeci de miniştri ai finanţelor şi ai guvernatorilor băncilor centrale (“G20”). Cu toate acestea, şi ţările în curs de dezvoltare au fost implicate în dezvoltarea acestui pachet de măsuri, având în vedere că acestea se bazează pe colectarea impozitului pe profit, în special de la companiile multinaţionale.

Ce conţine pachetul de măsuri BEPS

Planul de acţiune BEPS oferă guvernelor instrumentele necesare pentru a preveni mutarea profiturilor de către societăţile multinaţionale. Mai specific, ca urmare a implementării BEPS, ţările vor deţine instrumentele necesare pentru a asigura că profiturile sunt impozitate acolo unde se desfăşoară activitatea economică, drept urmare acolo unde se crează valoare. Mai mult decât atât, aceste instrumente vin şi în sprijinul contribuabililor, întrucât aduc clarificări cu privire la aplicarea legislaţiei fiscale internaţionale, aducând un plus de certitudine, dar şi standardizare a anumitor cerinţe de raportare.

Pe scurt, Planul de acţiune BEPS conţine 15 măsuri care vizează următoarele domenii:

  • Acţiunea 1: se adresează provocărilor fiscale cu care se confruntă economia digitală şi ilustrează principalele probleme cu care se confruntă economia digitală în ceea ce priveşte modul de aplicare a regulilor fiscale internaţionale.
  • Acţiunea 2: urmăreşte neutralizarea efectelor aranjamentelor hibride şi propune recomandări de modificare a legislaţiei fiscale naţionale care să împiedice efectele negative ale utilizării instrumentelor hibride: dublă neimpozitare vs. dublă impozitare.
  • Acţiunea 3: urmăreşte înăsprirea regulilor pentru societăţile străine controlate („controlled foreign companies”) pentru a preveni transferul profiturilor către jurisdicţii cu un sistem de impozitare mai permisiv.
  • Acţiunea 4: urmăreşte prevenirea erodării bazei impozabile prin deducerea cheltuielilor cu dobânzile şi utilizarea de instrumente financiare.
  • Acţiunea 5: urmăreşte prevenirea utilizării practicilor fiscale abuzive, luând în considerare transparenţa şi substanţa economică. Practic, se urmăreşte identificarea regimurilor fiscale preferenţiale.
  • Acţiunea 6: urmăreşte prevenirea utilizării în mod abuziv a tratatelor de evitare a dublei impuneri.
  • Acţiunea 7: urmăreşte prevenirea creării artificiale a sediului permanent. Este important de precizat că se va modifica definiţia sediului permanent.
  • Acţiunile 8 – 10: urmăresc alinierea rezultatelor procesului de stabilire a preţurilor de transfer cu obiectivul creării de valoare.
  • Acţiunea 11: urmăreşte implementarea de metodologii pentru colectarea şi analiza datelor cu privire la BEPS şi a măsurilor aferente.
  • Acţiunea 12: urmăreşte dezvăluirea strategiilor agresive / abuzive de planificare fiscală de către contribuabili. Mai specific, implementarea unor reguli de raportare obligatorii pentru planificările fiscale percepute ca fiind agresive sau abuzive.
  • Acţiunea 13: propune reguli de modificare a documentaţiei de preţuri de transfer, în vederea creşterii gradului de transparenţă. Pentru a asigura un echilibru între costul suportat de contribuabil şi beneficiile obţinute de administraţiile fiscale, numai grupurile de întreprinderi multinaţionale care realizează un venit consolidat total mai mare sau egal cu 750.000.000 EUR vor fi obligate să raporteze anumite informaţii în fiecare ţară unde acestea sunt prezente.
  • Acţiunea 14: urmăreşte eficientizarea mecanismelor de soluţionare a disputelor internaţionale şi îmbunătăţirea eficienţei procedurii amiabile (“MAP”).
  • Acţiunea 15: urmăreşte dezvoltarea unui instrument multilateral pentru modificarea tratatelor bilaterale de evitare a dublei impuneri. Mai specific, se urmăreşte crearea unui instrument care să permită ţărilor să implementeze măsurile BEPS.

Care sunt ţările care au aderat la Forumul de implementare a planului  BEPS

În prezent, peste 100 de ţări şi jurisdicţii colaborează pentru a implementa măsurile propuse de BEPS şi a atinge obiectivul BEPS – prevenirea mutării profiturilor, respectiv evitarea plăţii impozitelor. Lista cu ţările care au aderat la Forumul de implementare a planului BEPS este prezentată în Anexa A.

În data de 2 iunie 2016, Guvernul României a aprobat, printr-un Memorandum, aderarea României la Forumul de implementare a Proiectului BEPS. Drept urmare, România va implementa măsurile propuse de BEPS.

Care sunt consecinţele Planului de acţiune BEPS asupra legislaţiei naţionale

Având în vedere măsurile propuse de planul de acţiune BEPS şi prezentate mai sus, ne aşteptăm la modificarea legislaţiei fiscale în sfera impozitului pe profit şi impozitului cu reţinere la sursă (i.e. înăsprirea regulilor cu privire la utilizarea abuzivă a tratatelor de evitare a dublei impuneri).

Drept urmare, Planul de acţiune BEPS va genera modificări asupra Convenţiei Model pentru evitarea dublei impuneri şi a Liniilor Directoare privind preţurile de transfer. Chiar în luna mai 2016, Consiliul OCDE a aprobat modificările Liniilor Directoare privind Preţurile de Transfer pentru a reflecta măsurile propuse de BEPS (acţiunile 8-10, acţiunea 13).

În plus, Consiliul European a ajuns, de curând, la un acord cu privire la un Proiect de directivă care vizează combaterea practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale. Proiectul de directivă propune:

  • Norme privind limitarea deductibilităţii dobânzii – au rolul de a limita cuantumul dobânzii pe care un contribuabil are dreptul să îl deducă într-un exerciţiu fiscal.
  • Norme privind impozitarea la ieşire – au rolul de a preveni erodarea bazei impozabile în statul de origine atunci când activele care includ câştiguri nerealizate sunt transferate din jurisdicţia fiscală a statului respectiv, fără să existe un transfer de proprietate.
  •  Normă generală antiabuz – are rolul de a combate practicile fiscale abuzive.
  • Normele privind societăţile străine controlate (CFC) – au rolul de a reatribui veniturile unei filiale străine controlate, supuse unei cote de impozitare scăzute, către societatea mama, supusă de obicei unui impozit mai mare.
  • Norme privind tratamentul neuniform al elementelor hibride – vizează uniformizarea modului de calificare a instrumentelor financiare şi a entităţilor. În prezent, societăţile pot profita de pe urma diferenţelor dintre sistemele fiscale naţionale în ceea ce priveşte catalogarea juridică şi tratamentul fiscal al instrumentelor financiare sau a diferitelor tipuri de entităţi, pentru a reduce obligaţiile fiscale. Astfel, un tratament neuniform poate conduce la dublă deducere (deduceri în ambele state) sau la o deducere a veniturilor într-un stat, fără includerea lor în baza impozabilă în celălalt stat.

Termenul de transpunere a prevederilor menţionate anterior în legislaţia naţională este 31 decembrie 2018, cu excepţia normelor privind impozitarea la ieşire, pentru care termenul este 31 decembrie 2019. Având în vedere că România este membră a UE, în perioada următoare ne vom confrunta cu modificări legislative în sfera impozitului pe profit şi a impozitului cu reţinere la sursă, pentru a reflecta modificările aduse de Proiectul de directivă.

 În plus, ca urmare a dezvoltării Planului de acţiune BEPS, Directiva privind schimbul de informaţii s-a modificat, cu scopul de a extinde schimbul automat de informaţii pentru deciziile fiscale transfrontaliere. Practic, schimbul de informaţii va acţiona pe două planuri: (i) creşterea transparențeii prin realizarea de raportări de informaţii de către contribuabili către autorităţi (îi) creşterea transparenţei prin realizarea de raportări de informaţii între autorităţile fiscale din diferite jurisdicţii.

Concluzie: Modificările propuse la nivel internaţional vor influenţă modul de alocare a profiturilor între jurisdicţii, strategiile fiscale ale companiilor multinaţionale, dar şi abordarea autorităţilor şi cosultanților fiscali.

Publicat în: Curierul Fiscal

Lavinia Bartoș No Comments

Cum să obții răspunsuri certe de la ANAF pentru situații fiscale viitoare?

Începutul anului 2016 aduce, pe lângă Noul Cod Fiscal şi Noul Cod de Procedură Fiscală, modificări privind procedura de emitere a acordului de preţ în avans şi a soluţiei fiscale individuale anticipate. Aceste instrumente permit contribuabililor/plătitorilor obţinerea unor certitudini cu privire la reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare, dar şi cu privire la preţurile de transfer stabilite cu părţile afiliate pentru tranzacţiile viitoare.

Noutăţi privind emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate

Soluţia fiscală individuală anticipată (“SFIA”) este actul administrativ emis de organul fiscal central în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului/plătitorului referitoare la reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare. Aşadar, în situaţia în care contribuabilul/plătitorul se confruntă cu dificultăţi în interpretarea legislaţiei fiscale, acesta are posibilitatea să solicite şi să obţină un răspuns cert (i.e. opozabil şi obligatoriu) din partea autorităţilor fiscale.

În comparaţie cu vechile prevederi ale H.G. nr. 529/2007, Ordinul 3736/2015, care reglementează în prezent procedura de emitere a SFIA, precum şi conţinutul cererii pentru emiterea SFIA, aduce câteva completări / clarificări:

  • Legislaţia actuală prevede în mod expres faptul că solicitarea şi obţinerea unei SFIA se face exclusiv pentru o situaţie de fapt viitoare. În plus, se clarifică faptul că soluţia fiscală se emite pentru fiecare situaţie fiscală de fapt viitoare şi pentru fiecare obligaţie fiscală, iar tratamentul fiscal stabilit prin SFIA este aplicabil de la data operaţiunii viitoare a cărei reglementare s-a solicitat.
  • Se introduce o nouă cerinţă de conţinut a documentaţiei pentru solicitarea unei SFIA, şi anume „prezentarea informaţiilor şi datelor conţinute în cererea de emitere a soluţiei fiscale care fac obiectul sau ar putea conduce la divulgarea secretului comercial, industrial şi/sau profesional”, în vederea protejării acestor informaţii / date.
  • Noul ordin pune accent pe faptul că o SFIA nu poate reglementa o situaţie fiscală de fapt viitoare care a făcut obiectul unor alte acte administrative (ex. raport de inspecţie fiscală) sau este similară unei situaţii fiscale de fapt care a fost reglementată deja în cadrul unei inspecţii fiscale la contribuabilul/plătitorul solicitant.
  • Ordinul 3736/2015 reia şi situaţiile în care cererea pentru emiterea SFIA este respinsă de autorităţi, adăugând şi situaţia în care „cazul descris face obiectul unei cercetări de natură penală, inclusiv pentru fapte de evaziune fiscală şi are legătură cu contribuabilul solicitant”.
  • În situaţia în care organele fiscale constată că tranzacţia care face obiectul SFIA poate reprezenta o tranzacţie transfrontalieră artificială, se poate iniţia procedura de schimb de informaţii fiscale cu administraţiile fiscale ale statelor vizate de tranzacţia transfrontalieră.
  • Tariful pentru emiterea SFIA a crescut de la 1.000 euro la 5.000 euro (pentru contribuabilii mari) şi de la 1.000 euro la 3.000 euro (pentru celelalte categorii de contribuabili).
  • Spre deosebire de prevederile anterioare, Ordinul 3736/2015 specifică faptul că, în situaţia în care contribuabilul/plătitorul nu este de acord cu soluţia fiscală emisă, acesta poate transmite, în termen de 30 de zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent, soluţia fiscală neproducând astfel niciun efect juridic.

Noutăţi privind emiterea şi modificarea acordului de preţ în avans

Acordul de preţ în avans („APA”) este actul administrativ emis de organul fiscal central în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului/plătitorului, referitoare la stabilirea preţurilor de transfer, în cazul tranzacţiilor efectuate cu persoane afiliate. Aşadar, în anumite condiţii, un APA poate oferi un răspuns cert (i.e. opozabil şi obligatoriu) din partea autorităţilor, cu privire la mecanismul de formare a preţurilor de transfer între o societate din România şi partea sa afiliată (din România sau din afara României).

În comparaţie cu vechile prevederi ale H.G. nr. 529/2007, Ordinul 3735/2015, care reglementează procedura de emitere şi modificare a APA, precum şi conţinutul cererii pentru emiterea APA, aduce câteva completări / clarificări:

  • Ordinul nr. 3735/2015 aliniază prevederile legislative locale în sfera APA cu cele emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică („OCDE”), specificând faptul că ordinul se completează cu Liniile directoare privind preţurile de transfer emise de către OCDE;
  • Se clarifică faptul că se va emite câte un acord pentru fiecare tranzacţie derulată cu persoana afiliată;
  • Ordinul 3735/2015 reia şi situaţiile în care cererea pentru emiterea APA este respinsă de autorităţi, adăugând şi situaţia în care „cazul descris face obiectul unei cercetări de natură penală, inclusiv pentru fapte de evaziune fiscală şi are legătură cu contribuabilul solicitant”.
  • În situaţia în care organele fiscale constată că tranzacţia care face obiectul solicitării unui APA poate reprezenta o tranzacţie transfrontalieră artificială, organul fiscal competent poate solicita contribuabilului/plătitorului care a depus o cerere de emitere de acord unilateral transformarea acestuia în acord bilateral sau multilateral, după caz, în vederea creşterii transparenţei faţă de autorităţile fiscale străine corespondente.
  • Se specifică clar faptul că, înainte de emiterea unui APA, autorităţile fiscale vor emite un proiect de acord, pe care îl transmit contribuabilului/plătitorului, iar acesta are posibilitatea exprimării unui punct de vedere în termen de 60 de zile de la data comunicării proiectului de acord.
  • Spre deosebire de prevederile anterioare, Ordinul 3735/2015 specifică faptul că, în situaţia în care contribuabilul/plătitorul nu este de acord cu acordul emis, acesta poate transmite, în termen de 30 de zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent, acordul de preţ neproducând astfel niciun efect juridic.
  • Din punct de vedere al conţinutului, cererea pentu emiterea unui APA conţine câteva cerinţe suplimentare (ex. prezentarea activităţii de cercetare dezvoltare, prezentarea unor acorduri de contribuţii la cost încheiate cu persoanele afiliate, eventuale operaţiuni de reorganizare), în linie cu noutăţile în sfera preţurilor de transfer aduse de planul BEPS (emis de OCDE), ce adresează fenomenul de erodare a bazei impozabile.

Aspecte de natură costului pentru obţinerea unui APA se menţin la acelaşi nivel cu cele din legislaţia recent abrogată: pentru contribuabilii mari, există un tarif de 20.000 euro pentru emiterea unui APA şi de 15.000 euro pentru modificarea acestuia, iar pentru celelalte categorii de contribuabili/plătitori, există un tarif de 10.000 euro pentru emitere şi de 6.000 euro pentru modificare.

În loc de concluzii

Pentru ca societăţile să beneficieze de o SFIA sau un APA, este bine să cuantifice costul obţinerii acestora cu riscul fiscal aferent situaţiei de fapt. În condiţiile în care costul solicitării unei SFIA sau unui APA este semnificativ mai mic decât riscul fiscal estimat, avantajele acestor instrumente sunt incontestabile, mai ales într-un cadru legislativ în permanentă schimbare. De asemenea, atenţie la respectarea tuturor condiţiilor de formă şi conţinut prevăzute în noile acte care reglementează SFIA şi APA. O documentaţie nestructurată sau neclară poate genera solicitări de informaţii suplimentare din partea autorităţilor fiscale, care presupun, desigur, întârzieri şi resurse suplimentare.

Publicat în: Curierul Fiscal

Lavinia Bartoș No Comments

Prețurile de transfer în contextul tranzacțiilor cu active necorporale

Deși în ultimul timp atenția mediului de afaceri s-a concentrat către promulgarea Noului Cod Fiscal, merită să ne îndreptăm atenția și către noutățile publicate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (“OCDE”) în legătură cu planul de acțiune BEPS (“Base Erosion and Profit Shifting”), care își propune, încă din iulie 2013, să pună capăt planificării fiscale și mutării artificiale a profiturilor în jurisdicții favorabile din punct de vedere fiscal.

Despre Acțiunea 8 a planului de acțiune BEPS

O bună parte din acțiunile propuse de OCDE în cadrul planului de acțiune BEPS se referă la întărirea regulilor în sfera prețurilor de transfer (principalul “suspect” în cazul mutării artificiale a profiturilor) iar legislația de prețuri de transfer din România face referire directă la liniile directoare OCDE. De aceea, orice modificare la nivel de OCDE în sfera prețurilor de transfer este de interes și de impact pentru legislația locală în domeniu.

Acțiunea 8 a planului de acțiune BEPS (publicată spre discuție la începutul lunii iunie) este dedicată regulilor privind prețurile de transfer în contextul tranzacțiilor cu active necorporale. În cadrul unui grup de companii, se întâmplă deseori ca societatea mamă să transfere active necorporale valoroase (brand, reputație, know-how) către celelalte entități din grup, cu sau fără o remunerație aferentă. Astfel de tranzacții sunt atent investigate de autorități în cadrul inspecțiilor fiscale și de multe ori contestate din perspectiva deductibilității sau a mecanismului de stabilire a prețului.

Despre stabilirea prețului de transfer aferent tranzacțiilor cu active necorporale

Dificultatea evaluării activelor necorporale și a stabilirii unui preț de transfer în cadrul tranzacțiilor cu active necorporale derivă din unicitatea lor. Este greu sau aproape imposibil de identificat un activ necorporal similar tranzactionat între entități independente. Și atunci, cum îi identific valoarea de piață? Câteva sugestii practice sunt evidențiate în diagrama de mai jos:

Dintre opțiunile de mai sus, stabilirea prețului de transfer aferent unui activ necorporal în baza avantajelor economice anticipate necesită o documentare solidă. În primul rând, este nevoie de înțelegerea circumstanțelor economice din momentul încheierii contractului aferent și a impactului pe care îl are acel activ necorporal asupra afacerii unei societăți. Apoi, trebuie luat în calcul faptul că atât circumstanțele economice, cât și valoarea pe care o aduce un activ necorporal în cadrul unui grup de companii vor varia de la an la an, iar inspectorii fiscali pot investiga prețurile de transfer în cu totul alte condiții decât cele existente la momentul stabilirii prețului de transfer. În acest sens, OCDE recunoaște o “asimetrie între informația deținută de contribuabil și cea la îndemâna inspectorilor fiscali”.

De exemplu, să presupunem că, la momentul semnării contractului (momentul To) aferent transferului unui activ necorporal, se estimează că exploatarea acestuia va determina vânzări de 1000 unități pe an. Drept urmare, s-a stabilit și s-a plătit un preț de transfer egal cu un procent x% din vânzările estimate. Dacă însă acel activ necorporal generează beneficiarului vânzări de doar 500 unități datorită unei scăderi neanticipate a cererii de pe piață, autoritățile (la momentul T1) ar putea ajusta cheltuiala aferentă acelui activ necorporal la un procent din vanzările efectiv realizate.

De aceea, lipsa unei documentații solide a circumstanțelor în care s-a stabilit prețul de transfer aferent unui activ necorporal și a performanței financiare anticipate în momentul respectiv poate duce la ajustări de venituri sau cheltuieli realizate de către autoritățile fiscale. Din păcate, în forma actuală, Acțiunea 8 a planului de acțiune BEPS lasă mână liberă autorităților fiscale să judece necesitatea efectuării unor astfel de ajustări și conține reguli / formulări cu caracter general.

În loc de concluzii

Tranzacțiile cu active necorporale pun în general probleme din perspectiva prețurilor de transfer. De multe ori, activele necorporale transferate în cadrul unui grup de societăți pot fi unice. De asemenea, specificul unei astfel de tranzacții derivă tocmai din apartenența la un grup de companii iar tranzacții similare desfășurate în condiții comparabile între societăți independente sunt aproape imposibil de identificat.

 De aceea, există necesitatea unei documentări temeinice a acestor tranzacții, atât în vederea susținerii deductibilității cheltuielilor ocazionate, cât și în vederea susținerii valorii lor de piață. În ambele cazuri, sunt necesare resurse specializate, care să înțeleagă specificul industriei în care au loc aceste transferuri și care să prezinte autorităților fiscale imaginea de ansamblu a tranzacției: necesitatea transferului, valoarea adaugată generată de activul necorporal transferat și nu în ultimul rând impactul financiar al exploatării acestuia.

Publicat în: Curierul Fiscal

Lavinia Bartoș No Comments

Prețurile de transfer. Documentarea tranzacțiilor cu valoare adăugată mică.

Prețurile de transfer rămân un subiect de interes atât pentru societățile care desfășoară tranzacții cu părți afiliate, cât și pentru inspectorii fiscali, care au intensificat controalele în această sferă. Multe societăți au deja experiența întocmirii unui dosar de prețuri de transfer și chiar a documentării prestărilor de servicii cu valoare adăugată mică. Pentru acest tip de tranzacții, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică („OCDE”) a emis recent propuneri de simplificare a cerințelor legislative. Se va ține cont de aceste propuneri și în legislația locală de prețuri de transfer?

 I.Perspective naționale privind prețurile de transfer

După cum stiţi deja, prețurile de transfer sunt prețurile stabilite în cadrul tranzacțiilor desfășurate între o societate și părțile sale afiliate. Afilierea dintre două persoane juridice apare atunci când între ele există o deținere, directă sau indirectă, a unui procent de minimum 25% din numărul de acțiuni/părți sociale sau dacă una din persoanele juridice o controlează pe cealaltă. În cazul persoanelor fizice, afilierea există între soț/soție sau între rude până la gradul al III-lea inclusiv.

Orice societate care desfăşoară tranzacţii intra-grup are obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal competent, să întocmească şi să prezinte dosarul preţurilor de transfer. În fapt, această documentație arată dacă respectivele tranzacții respectă sau nu principiul valorii de piață și eventual prezintă motivele pentru care acest principiu este încălcat. În jurisdicțiile cu legislație avansată în sfera prețurilor de transfer, precum Statele Unite, Canada, Australia, Franța, autoritățile fiscale recomandă sau chiar impun pregătirea unei documentaţii contemporane – documentație pregătită anual, odată cu desfășurarea tranzacției intra-grup. Așadar, există posibilitatea ca și pe plan local să apară, în timp, astfel de prevederi.

Pe lângă cerințele de conținut ale dosarului de prețuri de transfer prevăzute de Ordinul 222/2008, legislația locală în sfera prețurilor de transfer face trimitere la Liniile directoare privind prețurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (Liniile directoare OCDE). De aceea, este bine ca orice propunere sau modificare adusă de OCDE în sfera prețurilor de transfer să fie luată în considerare de către societățile românești.

II.Perspective internaționale privind tranzacțiile cu valoare adăugată mică

O categorie des întâlnită de tranzacții care necesită documentare din punct de vedere al prețurilor de transfer este prestarea de servicii cu valoare adaugată mică (sau de servicii suport). Majoritatea societăților românești care fac parte dintr-un grup contractează/prestează astfel de servicii societăţilor din cadrul grupului.

Sfera serviciilor suport este foarte variată, cuprinzând servicii de asistență IT, resurse umane, marketing, servicii juridice, de contabilitate, audit și administrare, etc. Serviciile suport se disting prin faptul că nu fac parte din obiectul principal de activitate al grupului, nu presupun folosirea sau crearea de active intangibile unice/valoroase și nici nu generează un risc comercial semnificativ.

Principala problemă a acestor servicii este aceea că, deși nu adaugă o valoare considerabilă în activitatea operațională, presupun un cost ridicat de documentare din punct de vedere al prețurilor de transfer. De aceea, au fost propuse soluții de simplificare a documentării și chiar anumite valori pentru intervalul valorii de piață aferent.

Un astfel de document este cel emis de Forumul comun al Uniunii Europene pentru prețurile de transfer. Acesta definește serviciile suport drept “servicii conexe activității beneficiarului” și prevede că marja de profit aplicată de prestatorii acestor servicii ar trebui să fie “între 3 și 10%, cel mai adesea în jurul valorii de 5%”. În anumite jurisdicții (ex. Germania), aceste valori constituie chiar intervalul valorii de piață, iar cerințele de documentare a prestării de servicii cu valoare adăugată mică sunt limitate.

II.1. Raportul OCDE privind prestările de servicii cu valoare adăugată mică

În data de 3 noiembrie 2014 a apărut un nou raport pe această temă, emis de către OCDE spre discuție publică. Raportul este de fapt un proiect de modificare a capitolului VII din Liniile Directoare OCDE, care se referă la stabilirea prețurilor de transfer pentru serviciile cu valoare adăugată mică.

Emiterea documentului face parte din Acțiunea 10 din planul BEPS și prevede elaborarea unor reguli de stabilire a prețurilor de transfer pentru a oferi protecție împotriva celor mai frecvente tipuri de plăți care erodează baza impozabilă, cum ar fi plățile pentru serviciile de management și cheltuielile sediului central. Cele mai frecvente tipuri de plăți sunt cele aferente serviciilor cu valoare adăugată mică care, conform OCDE, presupun o marjă de profit mică (cuprinsă între 2% și 5%) aplicată asupra costurilor.

Documentul emis în data de 3 noiembrie 2014 propune o definire a serviciilor cu valoare adăugată mică, un mecanism de calcul al prețurilor de transfer aferente, aplicarea unei chei de alocare a costurilor în mod consecvent și simplificarea cerințelor de documentare.

a) Serviciile au fost efectiv prestate?

În primul rând, OCDE pune problema prestării efective a serviciilor cu valoare adăugată mică. Mai precis, aduc aceste servicii valoare economică sau comercială beneficiarului? O entitate independentă ar fi dispusă să plătească pentru aceste servicii, în circumstanțe comparabile? În acest sens, OCDE recomandă întocmirea unei documentații de analiză cost-beneficiu (benefit test).

Noi recomandăm pregătirea unei astfel de documentații în primul rând pentru susținerea deductibilității serviciilor suport de care beneficiază o societate, în vederea pregătirii pentru o potențială inspecție fiscală. Stabilirea din timp a câtorva proceduri de colectare a documentelor justificative va diminua considerabil efortul și timpul investit în timpul inspecției fiscale.

O analiză cost-beneficiu realizată temeinic cuprinde:

  • O descriere a activității operaționale a contribuabilului;
  • Descrierea beneficiilor derivate din serviciile primite;
  • Câteva exemple de documente justificative relevante;
  • O descriere a mecanismului de formare a prețului (cheltuielile incluse în baza costului, cheia de alocare a cheltuielilor și marja de profitabilitate aplicată).

O atenție deosebită trebuie acordată cheltuielilor suportate de societate, dar care nu aduc valoare în activitatea operațională. Un exemplu ar fi cheltuielile generate de activitatea acționarilor (raportare financiară consolidată, costuri legate de structura juridică). Acestea nu intră în categoria serviciilor suport, iar deductibilitatea lor poate fi contestată.

b) Mecanismul de calcul al prețului de transfer pentru serviciile suport

Doar după ce există dovada necesității și prestării efective a serviciilor cu valoare adăugată mică se pune problema respectării principiului valorii de piață. Cu alte cuvinte, o societate independentă ar fi plătit un preț similar pentru respectivele servicii, în circumstanțe comparabile?

În general, prețurile de transfer pentru serviciile cu valoare adăugată mică sunt stabilite pe baza costului prestării plus o marjă de profit, iar vizibilitatea asupra bazei costului și a cheii de alocare a costurilor este deseori redusă.

Baza costului trebuie să includă exclusiv cheltuielile directe și indirecte suportate de prestator pentru efectuarea serviciului respectiv, iar cheia de alocare a costurilor către membrii beneficiari ai grupului trebuie utilizată în mod consecvent și stabilită în funcție de natura serviciilor prestate. Conform exemplelor enumerate de OCDE, costurile cu servicii legate de personal ar putea fi alocate după numărul de angajați ai entităților beneficiare, costurile cu serviciile IT – după numărul de utilizatori, iar serviciile de gestiune a flotei auto – după numărul de autoturisme aflate în portofoliu.

Cât despre marja de profit aplicată asupra bazei costului, trebuie avut în vedere faptul că există cazuri în care chiar și o entitate independentă ar accepta să desfășoare o anumită tranzacție fără a avea asigurată această marjă, în situația în care acea tranzacție ar genera o nevoie de servicii complementare, profitabile.

c) Propuneri de simplificare a determinării prețurilor de transfer pentru serviciile suport

Raportul OCDE propune simplificarea măsurilor de conformare din punct de vedere al prețurilor de transfer pentru trazacțiile intra-grup constând în prestarea de servicii suport. Acestă abordare simplificată cuprinde următorii pași:

  • Determinarea, la nivel de grup, a costurilor anuale suportate de toți membrii grupului cu prestarea de servicii cu valoare adăugată mică;
  • Împărțirea acestor costuri pe categorii de servicii și identificarea centrelor de cost pentru fiecare categorie de servicii;
  • Excluderea costurilor atribuibile activității interne a unei entități din grup, de care beneficiază doar acea entitate (ex. costurile cu activitatea de shareholding);
  • Excluderea costurilor atribuibile unor servicii desfășurate de o entitate a grupului exclusiv în beneficiul unei singure entități din același grup;
  • Alocarea costurilor rămase către beneficiarii serviciilor respective din grup;
  • Aplicarea unei marje de profit asupra costurilor alocate (cuprinsă între 2% și 5%);
  • Formarea prețului total prin adunarea costului cu prestarea de servicii suport exclusiv către un membru al grupului cu costul alocat în cadrul grupului (conform cheii de alocare), plus marjele de profit aferente.

d) Cerințe de documentare

Raportul OCDE propune, de asemenea, cerințe de documentare limitate pentru societățile care contractează sau prestează servicii cu valoare adăugată mică. Câteva elemente din documentația propusă spre pregătire sunt: justificarea beneficiilor aduse de serviciile suport, a folosirii unei anumite chei de alocare și detalii privind baza costului cu prestarea de servicii suport.

Elementele enumerate mai sus presupun cunoașterea atât a activității operaționale a societății, cât și a tratamentului contabil și fiscal al cheltuielilor/veniturilor generate de prestarea/contractarea de servicii suport.  De asemenea, de multe ori este necesar suportul primit din partea entităților afiliate aflate în afara țării (în calitate de prestatori) pentru furnizarea anumitor informații/documente.

Deocamdată însă, în întocmirea dosarului de prețuri de transfer, trebuie respectate cerințele de conținut prevăzute în Ordinul 222/2008 pentru toate tranzacțiile intra-grup. Rămâne de văzut cum vor răspunde autoritățile fiscale, specialiștii și comunitatea oamenilor de afaceri la această propunere OCDE și care vor fi următoarele direcții de implementare atât la nivel OCDE, cât și la nivel local.

În cazul în care cerințele legislative din sfera prețurilor de transfer se vor înăspri iar necesitatea de conformare va deveni stringentă, va fi nevoie de implementarea unor măsuri locale de simplificare a documentării prețurilor de transfer, măcar pentru serviciile cu valoare adăugată scazută.

Publicat in: http://www.beckshop.ro/curierul_fiscal_nr_12_2014-p6827.html